Oliver Kantor - Dublu Helix
Introducere
Cine nu este
respins ajunge sa se respinga singur , iar
atunci cand realitatea il accepta el ajunge sa o respinga , si isi creaza una
proprie .
Fiecare zi
era la fel , iar visele nu se petreceau in timp ce dormeam ci luau forme grotesti pe timp de zi. Ma trezeam mai
obosit decat in ziua precedenta si cu un gust amar de repulsie pentru orice
intra in contact cu persoana mea... Ma uram pe mine insumi dar mai mult ii uram
pe ceilalti , probabil asta este motivul pentru care am continuat sa ma trezesc
in acelasi vis pierdut.
Vise ...
niciodata visuri , visurile sunt pentru copiii naivi care cred ca le pot
indeplinii , cu toate astea aveam dorinte , probabil cel mai mult imi doream
pacea . Obisnuiam sa zic ca in mintea mea se dadea un razboi nesfarsit , un al
3-lea razboi mondial si ca odata ce ajungeam sa castig acest razboi cu mine
insumi ajungeam sa castig fiecare razboi din afara entitatii mele , dar
razboiul din dinauntrul meu nu era nimic altceva decat o vibratie a
adevaratului razboi , razboi care se dadea in afara mintii mele , in afara
gandurilor mele , un razboi la care nu am ales niciodata sa iau parte , dar
care ma implica pe mine.
Am fost
inzestrat cu o imaginatie mult prea bogata pentru a imi face bine ... sau
pentru a fi inteleasa si de altii ... eram numit nebun... , dar as fi ales intotdeauna acea nebunie in
detrimentul unei gandiri care nu era nimic altceva decat o copie a unei copii.
Dar cine putea sa ii condamne? ... o intrebare la care pot raspunde simplu ,
EU.
Locuiam in
chirie ... intr-o casa aflata undeva spre centru orasului ... locul unde nu
avea ce cauta o casa , deasta am facut tot posibilul sa locuiesc in ea. Iar printr-un noroc cu care un orb ar fi
putut traversa autostrada intr-o ora de maxim trafic am si reusit sa o fac.
Plateam pe
chirie jumatate din salariul meu de controlor de Metrou , si cu toate astea ma
descurcam . Metroul a fost intotdeauna locul unde imaginatia dadea nastere unor
lumi noi , si aveam o relatie apropiata cu subteranul inca de cand eram la
Liceu , Fiecare zi incepea si se termina cu metroul ... Acolo era lumea mea...
de acolo veneam . O soapta din intuneric care era acoperita de zgomotul metalic
al rotilor.
Imi iubeam
foarte mult casa , chiar daca nu imi apartinea, o iubeam atat de mult incat
uneori nici nu mai coboram din pat ... stateam si ma uitam pe peretii prost
zugraviti la o culoare ce in trecut ar fi trebuit sa fie bleu , si ma gandeam
“ce ar fi daca?” asa incepea totul , asa cream povesti , povesti ce nu ajungeau
niciodata sa fie scrise ci spuse , mi le spuneam mie probabil pentru ca eu eram singura persoana
care le-ar fi ascultat.
Era o casa
mare , cu doua camere identice la etaj , una pustie , cu sufrageria baia si
bucataria la parter , era o minunatie de casa si avand in vedere cat plateam ,
locuiam acolo aproape pe gratis.
Camera mea ,
nu era foarte bine mobilata, in mare parte pentru ca nu aveam bani de mobila ,
si dabea am reusit sa fac rost de la un vechi prieten de un televizor ... in
fata caruia ma gaseam in fiecare seara , dar fara a da atentie la programele ce
se difuzau , doar ca imi tinea companie. Si imi placea, era o viata ce mi-o
doream , mereu am adorat singuratatea doar ca lipsea impactul meu asupra realitatii
si uneori imi puneam intrebarea daca traiesc cu adevarat.
Initial am
vrut sa ajung student la Arhitectura , dar nu stiam sa desenez ... si mai
important , eram incapabil sa calculez si sa imi dau seama de dinainte unde
trebuia sa ajunga ceva , ori mergeam prea departe , ori ma opream la
inceput. Nu am ajuns student la
arhitectura , dar uneori imi imaginez locuri , locuri pe care as fi vrut sa le
transpun in realitate. Am vrut sa fiu si
politist... dar dupa un incident nefericit mi-am dat seama ca legea este facuta
sa ii apere pe criminali nu pe oamenii de rand ... Ca medic nu as fi reusit
niciodata deoarece nu eram indeajuns de inteligent pentru asta... sau mai
degraba inzestrat , intelegeam totul ... cum este construit si cum functioneaza
omul , dar cand era nevoie sa explic esuam... asa ca am incercat sa imi dau
seama ce vreau sa fiu , ce vreau sa fac cu adevarat ... si am ajuns controlor
pe un metrou, nu era visul meu , dar imi place
si probabil ca atunci cand imi voi gasii vocatia ma voi plimba cu
metroul de dragul gandurilor bune.
Capitolul 1 : Tesuturi
Initial ca
si controlor ar fi trebuit sa controlez biletele la intrare in statie , dar in
urma unui incident dintr-un metrou, incindent in urma caruia si-a pierdut viata un
barbat , m-au transferat in interior ... in primul rand pentru a supraveghia
... si pentru a verifica oamenii inca odata in caz ca acestia ar fi reusit sa
evite controlul initial , dar cu toate astea imi faceam treaba superficial ,
erau momente cand nu controlam pe nimeni , era imposibil sa ii controlez pe
toti , datorita aglomerarii pana la refuz .
In special ma uitam dupa cutite
sau alte arme albe , ceva ce putea fi strecurat ,dar nu eram paranoic ... atacurile de acest
gen nu se petreceau prea des , si cu putin noroc nu s-au intamplat in timp ce
lucram acolo, dar stiu sigur ca in cazul unui atac , prima data m-as fi gandit
la propria viata , din instinct probabil...
Era luna
Iulie, ora 23:11 , ultima cursa ,
Stateam obosit si ma gandeam la ce aveam sa fac odata ajuns acasa , 2 banchete
departare statea o fata scunda tinanand in mana un rucsac din care iesau doua
suluri de foi . Initial nu mi-am dat seama cine era... da mi se parea cunoscuta
, evident multa lume mi se parea cunoscuta in acea vreme. Aceea era ultima cursa
deci tot ce ma interesa era sa ajung acasa si sa ma intind .
Metroul a
ajuns in ultima statie , statie care nu era la mare departare de casa mea ,
acolo a coborat si tipa cu rucsacul. Am mers probabil 10 minute , si recunosc
ca ma simteam ca un spion vazand ca ea o ia in aceeasi directie in care ma
indreptam si eu... eu ma simteam cu ma simteam , dar ea? ... desigur ca stia ca
sunt in spatele ei , nu eram asa departati unul de celalalt ,iar la un momentdat stig .
“ Maria !”
Aceasta se
uita in spate , si se opreste
“Oh ... hey”
Recunosc ca
ranjeam ca un tampit ... defapt cred ca mai mult de atat
“Ma mai tii
minte nu?” o intreb eu , atent la fiecare reactie a ei
“Cred ca da
, ai locuit cumva in Selor... sau ai invatat acolo?”
“ Invatat
da, locuit Nu “ ii raspund eu sistematic... dandu-mi seama ca inca ranjam ca un
tampit
Nu a durat
foarte mult timp si si-a amintit numele
meu.
“tunde-te” ,
si ne-am trezit amandoi ca randeam unul la celalt
Maria se
mutase dupa 6 luni de cand ma transferasem in clasa ei , nu am stiut niciodata
unde s-a dus , iar colegii nu pareau sa dea prea multa importanta ... asa ca
s-a pierdut in timp , dar am stat indeajuns de mult in prezenta ei ca sa stiu
cateva detalii despre ea, tin minte ca avea un adevarat talent nativ la desenat
. Pictase trei tablouri pentru clasa din liceu, tablouri care probabil inca mai
erau acolo , si cam atat stiam , nu era genul de persoana cu care sa formez
vre-o legatura de orice fel.
In
continuare am vorbit despre ... ei bine noi , m-a intrebat cu ce ma ocup... dar
nu a fost nevoie de un raspuns deoarece uniforma albastra spunea totul. Ea
ajunsese bine , era studenta la arhitectura si se pare ca venise in oras pentru
a face o lucrare la o firma... sau cel putin asta intelegeam eu , nu eram atent
la tot ce spunea ... dar spunea bine.
Drumul
nostru s-a sfarsit atunci cand am ajuns in dreptul portii casei mele ...
“Maria , eu
aici locuiesc ... , presupun ca ne mai intalnim”
“ oh sigur,
hmm stiu ca e tarziu , dar poti iesii in seara asta , adica ... nu vreau sa
intelegi gresit , dar cea cu care trebuia sa ma intalnesc sa ii dau lucrarile
nu mai poate ajunge in seara asta si trebuia sa ... oh imi pare rau, probabil
ca esti obosit si ... maine o iei de la inceput”
Initial nu
aveam nici o intentie sa merg ... singurul meu plan fiind acela sa am o
intalnire cu perna... iar singura dilema aceea daca trebuia sa mananc inainte
sau dupa somn... , dar...
“Asteapta
doar sa ma schimb de uniforma de strumf asasin”
“Sigur... te
astept aici atunci”
, “aici? ,
de ce aici?, poti intra inauntru” ,
“hmm , bine ... parintii tai sunt acasa” ,
“da ... acasa la ei probabil , locuiesc singur
de ceva ani” ,
“interesant... apropo frumos loc ... e verde “
, “proprietarei ii placeau ... plantele si
alte chestii verzi” ,
“deci esti chirias”
, “exact ...
poti intra inauntru , nu dureaza mult” ,
“ e in regula... astept aici ... ma uit la
plante “
Dupa cateva
minute mi-am lasat uniforma impachetata frumos , si m-am imbracat cu niste
haine pe care nu mai stiam de cand nu le purtasem , ... iar Maria a tinut sa
spuna ca are prieten inca din primele minute... asa , sa se asigure ca nu se
intelege altceva. Inainte sa plecam si-a lasat rucsacul la mine in bucatarie.
In timpul
liceului nu ii remarcasem niciodata frumusetea, probabil pentru ca nu am ramas
in aceeasi clasa pentru mult timp , nu sunt sigur , cert este ca acum mi se
parea foarte atragatoare... era ceva in stilul ei si probabil ca nu doar atat.
Avea paru tuns scurt si il tinea despins , la prima adiere de vand ii intra in
ochi , dar apoi ii lasa sa se vada ochii ca de zmarald.
Ne-am dus la
o cafenea , unde am vorbit despre ce a facut fiecare dupa ce s-a terminat
liceul , eu incercand sa nu dau atat de multe date despre mine , dar ea... ea
parea sa spuna totul fara nici un fel de retinere , si din cate imi dadeam
seama chiar realizase ceva pana in acel moment.
Dupa
cafeneaua discutiilor banale , am iesit sa ne plimbam ... initial ar fi trebuit
sa ma duc direct acasa , dar dintr-un motiv pe care nu il stiam in acel moment
, nu am facut-o . Asa ca ne-am plimbat... si am inceput sa ii prezint orasul ,
dar in scurt mi-am dat seama ca stiam atat de multe despre oras pe cat stia si
ea,adica aproape nimic.
In jurul
orei 3 dimineata , am ajuns inapoi la mine acasa... pentru a ii da inapoi
rucsacul, doar ca era atat de obosita incat am rugat-o sa ramana peste noapte
... iar dupa minute de rugaminte intense ... am reusit sa o fac sa doarma in sufragerie , pe canapea , oboseala era un
factor necesar , fara de care ar fi
disparut pe usa in secunda doi.
Dormisem
pana in jurul orei 11 , iar primul lucru pe care vroiam sa il fac era
acela de a imi vizita musafira , doar ca
nu era in sufragerie... simteam o anumita tristete si ajunsesem chiar sa ma intreb daca ceea ce
se intamplase era adevarat , m-am dus in bucatarie sa pregatesc pachetul pentru
servici ... si am observat rucsacul , care era acolo unde il lasase ea cu o
seara in urma.
Maria era afara , in leaganul pe care il
montase proprietara cu cateva luni in urma si admira gradina ... sau probabil
cladirile din afara curtii ... fara sa
intoarca capul ,auzind usa imi spuse.
“ Gradina
este mult mai frumoasa pe timp de zi ... nu e asa? “ ,
“probabil...
“
Nu statusem niciodata sa ma gandesc la
plantele proprietarei , pentru mine ele doar existau acolo fara a ma afecta in
vre-un fel sau altul.
“ Nu am vrut
sa plec fara sa imi iau ramas bun ... nu ar fi fost politicos ... “ imi zise ea
razand
“ Ai dormit
bine ?”
“ Binisor as
zice ... m-am simtit ca intr-o cabana,
trebuie sa pleci la servici ? “
“ In 2 ore “
iar in momentul in care mi-am dat seama ca eram in pijamale ... m-am dus inapoi
in casa sa ma schimb ... iar in acel
moment mi-am dat seama ca Maria mi se parea si mai frumoasa decat in noaptea
precedenta , sa fi fost din cauza luminii ?
Fata a
plecat in treaba ei , eu la serviciul meu , dar nu inainte de a ii da numarul
meu de telefon , in caz ca avea nevoie de ceva ... cat timp statea in oras . Toata
ziua la serviciu ma gandisem la ea... defapt ma gandeam daca ea se gandeste la mine
.
Capitolul 2 : Plasma
Septembrie –
prima zi de toamna , dar nu se simtea asta , era cald ... avea sa fie o toamna
calda, cu toate astea statia de metrou avea sa imi tina racoare .
Stateam ca
de obicei pe bancheta langa ceilalti pasageri , verificasem deja cativa si
totul era in regula , cand ceva ciudat mi s-a intamplat . Un tanar , cam de 12
ani ma bate pe umar chiar in momentul in care imi pusesem capul in palme , iar cu o voce trista imi spune: “Domnule ,
eu nu am bilet , nu am avut bani de unul”
,
“este in regula ii spun eu , facandumi-se mila
de el , stai jos”
“Multumesc ,
domnule , dar cu toate astea vreau sa
imi rascumpar calatoria”
“este in
regula pustiule , nu este nici o poblema”
Dar pustiul
se aseaza langa mine , uitandu-se la podea
, moment in care ma simteam putin ... stanjenit , apoi replica
“Tatal meu a
fost poet ... si i-am invatat fiecare
poezie pe derost , as vrea ca in schimbul calatoriei sa va recit din ele” ,
Acest lucru ma lasase foarte surprins , si cred ca era ultimul lucru la care ma
asteptam sa mi se intample . Am acceptat , iar baiatul a inceput sa imi recite
calm si incet versurile .
Cele mai
minunate cuvinte pe care le auzisem pana atunci , erau de o puritate si de o
inocenta divina , o creatie mai mult anglelica decat una umana . Trei poezii a
apucat baiatul sa recite inainte sa ajunga la destinatie , dar cu promisiunea
ca mi le va recita si pe restul in calatoriile lui viitoare. O intalnire pe
care nici in acest moment nu o cred intamplatoare , ci mai degraba un
catalizator a ceea ce avea sa urmeze .
In drum spre
casa mi-am cumparat 2 caiete groase ,
aveau copertele albastre , cartonate si lucioase , perfect pentru ceea ce vroiam
sa fac in continuare. Aveam sa incerc sa scriu , fiecare gand , fiecare vis ,
fiecare amintire , fiecare zi , si fiecare sentiment . Un caiet avea sa fie jurnalul meu , iar
celalalt locul unde eu aveam sa imi pun sufletul .
Am inceput
sa scriu abea pe data de 8 Septembrie 1984 , dar fara sa imi folosesc vreodata
adevaratul nume , pentru ca il consideram simbol al esecului , al caderii , asa
ca m-am semnat cu numele de Oliver Kantor ... un nume aleator caruia aveam sa
ii dau eu insemnatate pe parcurs ... nume pe care aveam sa il adopt in
scrierile mele , o a 2-a identitate , un alter ego , un Eu .
Prima
insemnare suna cam asa:
8 Septembrie
1984
Azi am fost
cu capul in nori , m-am taiat superficial cu cutitul in timp ce incarcam sa tai
o bucata de carne , iar sangele a curs pe paginile jurnalului , dovada a
acestui lucru , este sangele de pe aceasta pagina , asta m-a inspirat intr-un
mod ciudat “sangele va fi cerneala mea ,
iar cu el voi da viata fiecarui cuvant pe care il voi scrie de aici inainte ,
sangele este cerneala mea, iar cerneala este sangele meu.”
Cu toate
astea povestile mele erau de-a dreptul patetice , eram incapabil sa descriu
locatii , vedeam locuri in mintea mea , locatii dar cand incercam sa le descriu
, si sa le aduc in forma fizica pe foaie acestea dispareau , puteam eu face o
poveste fara locatii? . Insa acest lucru nu m-a oprit , am contiunat sa scriu ,
recunosc ca niciodata nu terminasem nimic , fiecare poveste isi avea sfarsitul
prematur , uneori chiar dupa primele 2 pagini . Intr-o zi am decis sa nu ma
opresc , am scris 30 de pagini ale unei povesti despre un hot , mai exact prima
parte , dar am renuntat sa o continui dupa ce o citisem , personajele erau bune
, dar confundam locatiile atribuindu-le
elemente care nu aveau ce cauta acolo sau uneori uitand sa mentionez lucruri
cruciale in dezvoltarea povestii. Asa am
continuat pana in data de 21 Octombrie
1984.
21 Octombrie
1984
Am primit un
apel neasteptat , de la o persoana de la care nu credeam ca aveam sa mai aud
vreodata ceva . Maria se angajase aici in oras ca si arhitect , si ma intrebat
daca o ajut sa isi gaseasca un loc unde sa stea cu chirie . Am chemato a 2-a zi
dimineata sa vorbim despre asta la micul dejun
Maria venise
nu cu mult inainte sa plec , ne-am pus amandoi la masa si am inceput discutia ,
eu incercand sa fiu cat mai direct si cat mai tactic cu putinta
“ Putem
cauta prin ziar , dar nu stiu daca vom gasii ceva , eu nu cunosc prea multa
lume prin zona care sa aiba locuinte de inchiriat , dar ...”
“Dar...
continua ea zambind “
“Dar ... pot
vorbii cu proprietara sa poti sta aici , defapt eu am inchiriat toata casa . Am
doua camere , dormitorul meu , iar cealalta este goala , daca vrei ... poti locuii aici “
“Nu stiu
daca pot face asta “
“Oh ... da
unde imi era capul ... sunt inofensiv , ii spun eu razand, mai vanez din cand in cand oameni ca sa ii
pot manca inainte de serviciu , dar nu ii aduc acasa... iti tin intr-o pestera
, asa ca nu voi face mizerie ” ii spun eu pe un ton sarcastic
“bine ... sa
fiu directa , esti baiat ... sau barbat ma rog , eu sunt fata , nu putem locuii
amandoi sub acelasi acoperis , nu ar fi in regula ... lucrurile pot degenera “
“da...
probabil ca existenta ta aici mi-ar influenta activitatea la servici in rau”
“cum asa?”
“pai
probabil imi voi pierde noptile privindu-te cum dormi, oh imi pare rau ,
scuza-mi simtul omo... umorului ruginit , lucrurile nu vor degenera, tu iti
vezi de activitatile tale , de viata ta
, iar eu de activitatile mele si de viata mea , fiecare in treaba lui ...
defapt daca vrei ne ignoram total”
“De ce
insisti atat de mult sa raman aici ?”
“Probleme cu
banii ... daca am locuii doi ar fi mai
usor “ am mintit-o eu
“ O sa ma
gandesc la oferta ta ... iti transmit diseara raspunsul”
“prietenul tau
...”
“da , ce-i
cu el”
“ce va crede
despre asta?”
“stai calm ,
ce nu stie nu il va ranii”
“e viata ta
, faci cum doresti”
Dupa aceasta
discutie i-am dat cheile casei intr-un gest de incredere
“de ce imi
dai asta ?”
“ trebuie sa
plec la servici , poti ramane pana vin ,
ai cate ceva in frigider daca iti este foame ... daca vrei sa pleci incuie usa
si lasa cheia in gaura din cires”
“gaura din
cires?”
“Ciresiul
din curte , are o scorbura , nu e adanca , lasi cheile acolo”
“nu inteleg
de ce ai incredere sa iti lasi casa pe mana mea”
“e simplu,
nu e nimic de furat din ea ,ii spun eu pe un ton ironic,”
Defapt ma
tot intrebam si eu cum de ii lasam casa mea in maini... cum de aveam incredere
in ea, si de ce vroiam atat de mult sa locuiasca cu mine , pentru ca stiam ca
intre noi nu este si nu va fi nimic ,dar aveam deja raspunsul , ma simteam prea
singur , de ani de zile nu mai iesam din casa , nu mai vorbeam cu lumea ,
traiam practic aceeasi zi , si vroiam si eu sa am incredere in cineva , si
chiar daca ar fi facut ceva rau, sa am pentru ce sa ma invinuiesc , pur si
simplu nu mai suportam singuratatea ... ecoul din casa.
Cand am sosit
de la servici ,usa era inca descuiata
... si ma intrebam daca din neglijenta Mariei sau daca ramasese si avea un
raspuns pentru mine.
Mi-am lasat
geanta langa cuierul de pe hol , ma uitam spre bucatarie , dar nu era nimeni
acolo ... apoi incep sa urc scarile . Cand pasesc pe holul de la etaj aud un
scartait urmat apoi de un altul ... se auzea din calalta camera , si recunosc
ca eram tare curios daca Maria era de vina ... sau daca cativa hoti nefriciti
isi incercau norocul intr-o casa goala.
Cand am
deschis usa , Maria se chinuia sa mute patul undeva la fereastra , asa ca i-am sarit in ajutor. Am remarcat
curand ca undeva langa perete , se afla un birou care stiam cu siguranta ca nu
se afla acolo in acea dimineata , acelasi lucru cu o canapea aflata putim mai
la stanga fata de locul unde era inainte patul , lipita de perete.
“Wow , cum
ai urcat astea sus ? , defapt cand ... ai ...?”
“Oh ... s-a
ocupat niste baieti ... cei care le-au livrat “
“Deci te
muti aici? “ o intreb eu , realizand in final ca nu mi-am mascat deloc
entuziastmu”
“Pai tu ce
zici ? ... crezi ca mi-am adus lucrurile aici sa infrumusetez locul”
“vrei sa te
mai ajut la ceva? “
“ nu , nu ,
aproape am terminat ,nu uita ca suntem fiecare in treaba lui ...”
“Bine ... am
inteles aluzia ... sa dispar“
Camerele
erau aproape usa in usa, iar la capatul holului sub fereastra se afla o vaza
... in mod obisnuit goala , dar acum fereastra era deschisa iar in vaza se
aflau tranafiri , m-am apropiat de ei ,
le-am atins petalele , apoi m-am dus jos ca sa imi iau geanta , si sa incep sa
scriu in jurnal ... in sfarsit dupa atatea luni se intamplase si altceva.
Maria isi
petrecea foarte mult timp in camera ei , probabil ca mai mult timp decat imi
petreceam eu in a mea , iar asta datorita lucrarilor ei , care trebuiau sa
respecte termenul limita , asa se facea ca o vedeam destul de rar prin casa.
Momentul in care petreceam cel mai mult timp era micul dejun , dupa acesta ea
plecand la firma ... unde isi continua lucrul , cred ca era destul de greu
pentru ea sa faca asta , nu era un stil de viata in care sa te poti gandii la
fluturi ...
Eu auzeam in
fiecare zi poeziile copilului caruia ii aflasem in sfarsit numele , Joshua ...
si nu eram singurul , oamenii a caror program coincidea cu cel al baiatului se
bucurau in fiecare zi de poezii ... ma
intreb acum daca erau compuse de tatal sau asa cum spunea sau de el insusi , si
nu m-as fi mirat sa fie a 2-a varita deoarece copilul avea o sclipire a lui ...
un farmec aparte , putea da viata unor lucruri imaginare , poeziile spuse de
acesta avand in general tematici fantastice... Intr-o zi l-am intrebat daca
tatal sau nu a scris si povesti sau altceva , dar raspunsul sau nu a fost unul
afirmativ. In acel moment nu aflasem mai nimic despre el sau despre tatal sau
... stiam decat ca nu avea bani de transport , asa ca isi platea calatoriile in
poezii , dar eram curios sa afla mai mult , poate puteam chiar sa invat ... si
poate povestile mele pe care mi le spuneam in gand aveau sa fie citite de toti
oamenii... Probabil asta era visul meu ... aveam un vis.
24 Decembrie
1984
Era ajunul
Craciunului , orasul era impodobit, ca in fiecare an de luminite si urari . In
aer se simtea mirosul rece al iernii . Terminasem foarte repede serviciul , program prescurtat si o vacanta de
sarbatori , asta era tot ce vroiam .
Joshua venise si el mai devreme de la scoala
sau de unde mergea el si l-am rugat sa mi-l prezinte pe tatal sau , nu a
acceptat din prima, nici din a 2-a incercare defapt dupa multe insistari
baiatul a fost de acord sa ma duca sa ii cunosc tatal.
Eram fericit
pentru ca ningea , ninsoarea imi dadea mereu un sentiment de bucurie , de parca
puritatea zapezii imi inchidea toate ranile cauzate de razboiul ce sa dadea
undeva inauntrul meu ... Era ajunul si ningea , o zi aproape perfecta... cel
putin asa a inceput.
Joshua ma
indrumase undeva in cartier acolo unde blocurile nu mai erau asa de frumoase
... ci mai degraba panzele unor artisti neintelesi , pe care fusese desenate diferite mesaje
ofensive impotriva sistemului , iar uneori acompaniate de organe sexuale,
mesaje de dragoste pentru alti semeni (Fuck You)
Copilul ma
condusese undeva intr-un apartament de la parter ... iar scartaitul usii
cauzase un ecou cate putea foarte bine sa reinvie balustrada desprinda ce
statea sa cada...
In
apartament era teribil de frig de aceea nu m-am despartit nici o clipa de
paltonul meu ... in casa predomina un miros neplacut , iar tatal baiatului nu
era ceea ce ma asteptam eu sa fie ... ba chiar din contra , o mare dezamagire .
Un barbat cu mustata si o barba neigrijita care incerca sa soarba ce mai era
intr-o sticla goala, stiga la baiat atunci cand il vazu si il intreba daca ii
facu rost de bani... dar baiatul nu ii dadu raspunsul pe care barbatul il
astepta , asa ca il lovii peste fata iar copilul isi pierdu echilibrul , dar
si-l recupera inainte sa cada. Recunosc ca in acele secunde il doream pe acel
barbat intr-o baldt de sange ... incercand sa isi dea ultima suflare , il
vroiam zdrobit . l-am stans pe Joshua in brate si am iesit cu el pe usa fara sa
ii spun nici un cuvant barbatului ... oricum era prea beat ca sa ne poata oprii
...
Luasem
salariul asa ca ... trebuia sa il cheltuiesc... doar era ajunul Craciunului ,
ziua in care oamenii raman faliti.
Prima data
am oprit la un magazin de haine , si i-am cumparat hainute noi baiatului , un
gest care ma uimea chiar si pe mine, probabil ca era din cauza febrei
Craciunului... nu ma cunosteau foarte multi oameni , iar cei care ma
cunosteau nu ma stiau drept un om darnic
.
Trebuia sa
ii cumpar un Cadou si Mariei ... Si datorita faptului ca trebuia sa imi ramana
bani si de chirie + mancare , am oprit la bijutier de unde i-am cumparat o
bratara de argint, ce-i drept , nu era una prea scumpa ... iar in drum spre casa avandu-l alaturi de mine pe baiat i-am mai
cumparat fetei un buchet de flori si o cutie de Bomboane ... in rest nimeni nu
a scos o vorba pana la destinatie
“Maria ti-am
luat ceva ... de sarbatori “
Aceasta
incepe sa rada ... “mi-ai adus un baiat ?... spune-mi ca nu l-ai furat de la
parinti lui ... ca sa mi-l faci cadou” glumi ea
“oh , nu el
... el este invitatul meu Craciunul asta ... “
II dau
florile ce le aveam la spate si punga de cadouri si ii zic “Craciun Fericit “
Ma asteptam
sa ma imbratiseze ... ,dar cand o facu... ma luse pe neasteptate si ma
stransese atat de tare incat nu mai puteam respira , asa ca asta am facut si
eu.
“Inca nu
este Craciunul asa ca nu iti vei primii cadoul acum imi zise ea zambind” Nu vroiam cadou... acea imbratisare era
cadoul perfect , si faptul ca se purta asa calda cu mine.
“Oh era sa
uit , Joshua ... este destul de cald , poti face o baie calda , apoi iti poti
proba hainutele” ii spune eu baiatului, amintindu-mi de el
In timp ce potriveam
apa sa nu fie prea fierbinte , Maria ma chema la ea.
“De unde
l-ai luat pe baiat? ... inteleg , nu este treaba mea ,este invitatul tau...”
“Este un
copil care obisnuia sa mearga la scoala cu metroul ... de obicei nu avea bani
asa ca recita poezii in schimb , da stiu suna ciudat ... azi am vrut sa ii
cunosc parintii , dar tatal sau era beat si l-a lovit , stiu ca nu era dreptul
meu sa ma bag in familia lor , dar astfel de lucruri nu trebuie sa se petreaca
de Craciun , asa ca l-am adus sa stea la noi cateva zile pana se linistesc
apele .”
“Inteleg
acum , ai procedat cum trebuia ... bravo “ apoi am primit inca o imbratisare
... Iubeam Craciunul.
Maria a
plecat a 2-a zi de Craciun sa isi petreaca sarbatorile alaturi de prietenul si
familia ei in orasul natal dar nu inainte de a imi daruii un hanorac , lucru
care ma bucurat enorm ... cineva se gandea la mine , dar intr-un final am ramas singur cu Joshua
si caietele mele.
Desii Joshua
era doar un copil , care nu ar fi trebuit sa cunoasca prea multe despre lumea
in care se afla ... trebuie sa recunosc ca stia mai multe decat mine .
Am petrecut
Craciunul uitandu-ne la televizorul din sufragerie si mancand sanwich-uri
. Aflasem intre timp ca persoana cu care
locuia Joshua era defapt un tata vitreg , iar tatal sau biologic , poetul
murise cu 2 ani in urma ... . Acesta nu
stia defapt nici o poezie de-a tatalui sau , tot ceea ce recitase fiind in
intregime opera lui , ceea ce ma facu si mai intrigat.
Aveam o
senzatie ciudata ... credeam ca Maria avea sa isi petreaca Craciunul aici , in
casa noastra daca o pot numii asa ... cu toate astea m-as fi simtit foarte
prost daca ar fi ales sa faca asta , pentru ca spre deosebire de mine , ea avea
o familie.
Exista o
persoana care avea sa ramana probabil pentru totdeauna cu mine... Oliver Kantor
, aveam senzatia ca tot ceea ce scriam eu era un gunoi , senzatie care se
amplifica stiind ca la mai putin de 5 metrii, un copil de 12 ani scria ceva ce nu puteam egala niciodata ...
ce-i drept erau domenii diferite , el poezie , eu beletristica ... scriam
amandoi
Din ultima
zi de Craciun pana aproape de Revelion am scris in continuu fara sa ma opresc ,
chiar daca stiam ca ceea ce scriam nu avea nici un sens , era felul meu de a ma
razbuna , pe mine insumi , pe lume. Sangeram , dar sangeram cerneala , asa ca
am pus-o pe hartie si ... s-a nascut prima mea poveste “Vertigo”.
Protagonistul
din vertigo imi semana mult , retras , un esec al societatii , cu toate astea
i-am atribuit o boala pe care eu probabil ca nu o aveam , Schizofrenia ...
Personajul meu suferea de grave probleme psihice si confunda realitatea cu
imaginarul ... povestea urmarea evolutia
bolii cobinata cu sclipirea de geniu ... iar intr-un final imaginarul devenea
real , cel putin pentru protagonist . Eram eu ... ma simteam eu , putea la fel
de bine sa fie un jurnal ... iar dupa finalizarea povestii m-am intrebat ...
este ceva real? sau doar o consecinta a unei boli psihice colective ... si am
ajuns la concluzia ca societatea era o schizofrenie colectiva ... toti ne uitam
la un obiect care nu exista defapt si ii atribuiam calitati si defecte,
societatea era acel obiect .
Am petrecut
inca cateva zile corectand din greselile de scriere pe care le faceam constant
, iar dupa finalizarea totala stiam ca inca aveam greseli , repetam idei ... iar pe unele nu le scriam , dar era povestea
mea ... nu conta cat de prost era scrisa ,simteam ca dadusem nastere unui
univers ... iar asta ma facea foarte ,
foarte fericit. Prima mea poveste finalizata
Vertigo era
o poveste ce se intindea pe mai putin de 30 de pagini , dar niciodata nu era
menita sa fie mai mare ... iar primul meu cititor nu putea fi altcineva decat
... Joshua, care a afirmat ca i-a placut
povestea ,dar era un baiat de 12 ani ,
asa ca ce stia el ? ... aparent mai multe
decat aveam eu sa invat vreodata , nu stiu daca era sincer cand spunea asta sau
daca era un rezultat al ospitalitatii mele , dar sincer sa fiu nu imi pasa care
era motivul .
Vertigo ...
Societate ... schizofrenie colectiva ... stiam despre ce avea sa fie urmatoarea
mea poveste . Avea sa fie o distopie , povestea unui sistem in cadere libera
... trebuia doar ceva mai multe idei , si un inger pazitor , la propriu.
Capitolul 3: Sinapse
In scurt timp aveam sa imi dau seama ca daca
vroiam sa scriu despre o distopie,
adica un sistem in cadere trebua
sa stiu ceva despre sistem in general , asta insemna sa ies afara din cutima
mea si sa ma aventurez in jungla de beton , iar cum Joshua nu putea ramane
singur acasa , asistentul nu a fost greu de gasit , pe langa asta vroiam sa il cunosc mai bine pe baiat , chiar
daca locuise in casa mea in ultimele zine nu aflasem mai nimic despre el.
Inainte sa
plecam ne-am pregatit cateva sandwich-uri in caz ca avea sa ni se faca foame ,
apoi am pornit la drum , el avea caietul
sau iar eu pe al meu , porniseram in
expeditie .
Afara
fulguia linistit , nici o adiere de vand desii orasul era unul litoral ... iar
la nici un kilometru departare se gasea marea ... rolul nostru era acela de a ne nota cateva
caracteristici ale sistemului in care traiam .
“Joshua ce
vezi ?” il intreb eu pe baiat in timp ce imi aranjam hanoracul primit de la
Maria
“Strazi ,
zapada , oameni”
“si ce fac
acesti oameni ?... toti oamenii din cate se pare... fac acelasi lucru”
“intra in
magazine ... cumpara lucruri... presupun , diseara este revelionul”
“Bingo ...
consumatorism ... este o societate consumatoare ... banii sunt cheia Joshua ,
noteaza asta”
“am manusile
... o sa tin minte “
“da... putem
scrie la finalul calatoriei” ii raspund eu baiatului , ajutandu-l sa bage
caietul in geanta cu mancare
Chiar in
acel moment pe langa noi trece o masina de politie cu sirenele aprinse
“Joshua...”
“Da...?” imi
raspunde acesta curios
“Politie ,
un sistem are nevoie de protectie , pentru a ii proteja pe oameni de oameni si
pentru a proteja sistemul de oameni , daca stau bine sa ma gandesc a 2-a
varianta mi se pare mai plauzibila ... societatea va avea intotdeauna nevoie de
ceva care sa ii controleze pe oameni... fizic ...”
“cred ca
inteleg , cum adica control fizic?”
“oamenii nu
sunt buni sau rai , ei au nevoi , uneori nevoile lor dauneaza... deasta exista reguli , legi care trebuies
impuse ... uneori cu forta”
“o sa retin
si asta”
In timp ce
mergeam mai departe , ne uitam la cladiri , structuri masive ce se intindeau pe
verticala asemenea unor stupi , sau
recifurilor de corali ... si asta era de notat , organizarea membrilor
sistemului ...
In timp ce
mergeam ,Joshua ma trage de maneca
“Un ziar ...
sistemul are nevoie de informatii nu ?” Ma intreaba baiatul zambind
“Exact ,
bravo ... esti un baiat destept “
“Multumesc”
“Oamenii au
nevoie de informatii dar pot fi la fel de bine dezinformati cu ajutorul
informatiilor , ceea ce suna putin ciudat , cu ajutorul mediei guvernul poate controla cu usurinta oamenii ,
intr-o forma mai putin fizica si brutala decat in cazul politiei”
“Pe asta
poti sa o retii tu” spuse baiatul razand
“bine , o sa
tin eu minte asta , acum mergem pe plaja
, avem ceva de invatat de acolo, si trebuie sa mancam undeva sandwitch-urile
astea”
In acea
perioada se incerca reabilitarea plajei ... care era de-a dreptul salbatica ...
dealuri , pamant ... buruieni , si cateva tevi de beton,toate acoperite de
zapada , unele destul de late pentru a adapostii cativa oameni ai strazii iar
altele destul de mici pentru a te aseza in timpul unui popas... noi asta am
facut. Iar baiatul trebuia sa puna la un momentdat acea intrebare:
“Fata aceea
este sotia sau sora ta ?” ma intreba
baiatul
“nici , nici...
este doar o prietena , suntem colegi de apartament sa zic asa”
“ De ce m-ai
primit la tine de sarbatori ?”
“tatal tau
nu parea sa te vrea prin preajma”
“nu este tatal
meu” imi spuse baiatul usor nervos “este doar un betivan ...”
“mama ta
?... cred ca o sa regret intrebarea asta”
“a murit si
ea la ceva timp dupa tatal meu, dar nu inainte de a se muta cu ... betivul ala”
“imi pare
rau pentru tine , poti venii in vizita dupa sarbatori de cate ori vei dorii... avem
de scris o poveste nu e asa ?... am nevoie de ajutor”
“sigur, acum
vreau si eu sa te intreb ceva , unde sunt parintii tai?”
“sunt la ei
acasa ... eu m-am mutat cu ceva ani in urma in casa in care stau acum”
“singur?”
“... trebuie
sa notam observatiile” ii spun eu baiatului incercand sa evit pe cat de mult cu
putinta acea intrebare” ... “scriu eu ... tu stai prin preajma , sa nu te
apropii de mal , e zapada si aluneca “
Nu apucasem
sa scriu a 3-a idee cand de odata ,se auzii bolovani rostogolindu-se ... si
intuisem destul de bine ce se intamplase.
Il strigam
pe baiat in timp ce alergam spre margine... ma uitam in jos ... baiatul se
prinsese de o radacina a unei plante, nu era cale lunga pana jos , 4 sau 5
metrii probabil , dar distanta dintre baza dealului si malul apei era foarte
mica . In momentul in care m-am aplecat sa ii dau mana baiatului, acesta
aluneca si ma prinse de picior , astfel ca ne-am trezit amandoi rostogolindu-ne
spre mal ... zapada acoperise pamantul tare asa ca nu fusese atat de dureros pe
cat m-as fi asteptat ... iar cu putin noroc nu am ajuns in apa aproape
inghetata
“Copile esti
bine ?”
“Da... ma
uitam doar...”
“Unde naiba
ti-a fost capul , ti-am spus sa nu te apropii de margine pentru ca aluneca ...”
In
indepartare se auzii hornul unui vapor ...
“ma uitam
dupa vaporul ala mare”...
“da... e
destul de mare , hmm un sistem are nevoie de transport interzonal , pentru
oameni si pentru marfuri... dar nu stiu daca sa notez asta “
“poate ca ar
fi bine sa notam ...” spuse baiatul scuturandu-se de zapada
“probabil ai
dreptate , transportul este crucial in dezvoltarea unui sistem... sa ne ridicam
de aici si sa mergem acasa ... se lasa cam rece afara”
Ajunsi acasa
am descoperit ca usa era descuiata iar casa se simtea un mirost mirific de
cozonac la cuptor
“Buna ziua “
o saluta baiatul pe Maria
“Buna
dragule” ii raspunse aceasta
In timp ce
imi duceam hanoracul la spalat o intreb : “nu ziceai ca iti petreci revelionul
cu familia ta”
“trebuia sa
il petrec la prietenul meu acasa , dar ...
nu s-a mai intamplat”
“oh , sper
ca nu v-ati certat sau ceva “ defapt speram sa se fi certat
“e in regula
... ati fost la plimbare din cate vad “
“da , am dus
baiatul sa vada portul “
“sti ca
portul este dabea in stadiul de proiect ... construirea lui va incepe abea
peste cativa ani”
“Exact , a
fost o lectie de viitor “ ii spun eu pe un ton ironic
“sper ca
v-ati distrat , apropo , ma uitam prin bucatarie si nu ai cumparat nimic pentru
anul nou , nici un suc , nimic “
“am crezut
ca nu are sens , daca tu oricum nu erai pe aici , iar eu cu baiatul aveam
sandwichu-ri si...”
“tu doar
asta mananci , rase ea, ma duc sa cumpar
cate ceva , am primit banii pe o lucrare in avans asa ca am de unde “
“cum vrei...
castigi mai mult decat mine , daca vrei ... vin sa te ajut sa le cari “
“As avea
nevoie de un barbat puternic care sa care sticlele de suc”
“Mersi ...
dar ma ajuta si Joshua”
“Vorbeam cu
Joshua” Spuse ea sarcastic
“Cata
rautate ... nu am mai vazut asa ceva...” ii raspun eu pe acelasi tot ca al ei
“Incauiem
usa ?... magazinul nu este chiar asa departe”
“da... sa
fim siguri “ dupa ce am incuiat usa ... am aruncat cheile drept in scorbura din
cires
“armata are
nevoie de tine “ imi spuse baiatul
“bate palma”
ii spuse Maria intinzandu-i palma .
“Complotati
impotriva mea “
La
cumparaturi ne-am comportat exact ca o familie ,iar dupa foarte mult timp parca
ma simteam fericit ... simteam ca acolo era locul meu ... am lasat baiatul sa
isi aleaga ce dulciuri vroia , o experienta de care aveam nevoie , sa ma simt
ca intr-o familie.
Ajunsi acasa
... am umplut soba cu lemne ... apoi am aranjat cumparaturile la locul lor .
Totul era asa cald si confortabil , iar Maria se comporta mai calda decat de
obicei . In trecut facea tot posibilul sa nu ne gasim in aceeasi camera din
casa... ca doi magneti cu aceeasi poli ... dar acum , acum aveam poli diferiti.
Dupa ce am
dus caietele sus , in camera mea , ne-am facut toti 3 confortabili pe canapea
si am portnit televizorul , se difuza un film de actiune , iar baiatul care se asezase
intre noi , adormise dupa scurt timp
Maria imi
stranse usor mana ... si ne stiind ce sa fac , am procedat la fel , purta
bratara de la mine , ceea ce nu putea decat sa ma faca fericit , era o seara
perfecta , si nimeni nu a mai spus nimic
,ne-am tinut de mana pana ce ea a adormit.
I-am trezit
pe cei doi la miezul noptii pentru a vedea spectacolul de artificii , sincer nu
stiam ce era mai spectaculos , entuziastmul de pe fata copilului sau
spectacolul care se dadea pe cer ? ... Eram fericit iar asta era tot ce conta.
4 Ianuarie
1984
Mai devreme
sau mai tarziu Joshua trebuia sa se intoarca inapoi acasa , recunosc ca imi
parea foarte rau sa il las sa plece , dar nu ii eram eu tutorele , nu aveam
nici un drept legal sa il cresc eu , asa ca am fost nevoit sa il duc inapoi la
omul pe care il vroiam in suferinta ... si probabil ca si mort intr-un final
violent. Nu am intrat inauntru , nu vroiam sa il mai vad pe acel om oribil
vreodata , mi-am luat la revedere de la baiat , l-am rugat sa mai vina in
vizita , si l-am sfatuit sa nu renunte niciodata la poezii.
Zapada
devenise in ultimele zile mocirla ... si imi auzeam fiecare pas prin aceasta , nu ma gandeam la nimic , asa
ca imi ascultam pasii.
Ajus acasa
m-am dus direct in camera Mariei acolo unde stiam sigur ca se afla in acel
moment , dar am batut la usa inainte sa intru, si a-am asezat pe canapea oftand...
“Oftezi , ai
ceva pe suflet “
“Da ... am
dus baiatul inapoi in mainile acelui alcoolic ... cine a inventat legea aia
stupida cu ‘sa nu ucizi’?”
“Aparent
Moise ... nu erai tatal lui , se putea ajunge la ceva grav , tatal baiatului te
putea denunta pentru destul de multe lucruri , printre care si sechestrare”
“E un sistem
de tot rahatul ...defapt chiar lucram la o poveste despre asta”
“scri
povesti?” Ma intreaba ea curioasa
“Pai nu sti
? ... scriu de ceva timp , de dinainte sa te muti aici”
“de ce nu
mi-ai aratat “ spuse ea pe un ton copilaros
“aparent ,
noi nu ne gaseam niciodata in aceeasi camera”
“da... nu
vroiam ca lucrurile sa degenereze”
“nu pari sa
te temi de asta acum, chiar asa de rau v-ati certat?”
“Asta nu
este treaba ta”
“Bine... imi
pare rau, nu vreau sa ma bag in treburile tale”
“da ...destul
de rau ...”
“imi pare
rau pentru asta ...” am mintit-o eu
Maria avea
pe perete un suport in care isi tinea lucrarile agatate.
“Maria , am
o rugaminte ... imi poti imprumuta cateva schite ?... ceva la scara mai larga
daca ai “
“Sigur ...
dar am nevoie de ele dupa ce termini ,
pot sa intreb si la ce iti trebuiesc?”
“Oh , atunci
cand scriu , imi vine greu sa descriu locatii in care nu am mai fost, iar cum
povestea mea se bazeaza foarte mult pe locatii. am nevoie sa ma inspir din
ceva”
“Da , am
cateva schite , defapt am una care te-ar putea interesa ... in perioada in care
nu aveam lucrari , ca sa exersez , am facut mai multe schite ale unui oras
imaginar , nu i-am dat nume , dar o poti face tu , daca alegi adaugi asta in
poveste desigur”
“sigur ...”
“Apropo ,
m-am razagandit ... iti dau lucrarile mele cu o conditie”
“aceasta
fiind ?”
“sa imi dai
in schimb o poveste scrisa de tine”
“o sa iti
dau singura poveste pe care am finalizat-o ... dar nu este cine stie ce”
“nu conteaza
, apropo , care este numele povestii la care scrii acum?”
“Copiii
raiului pierdut”
“Suna
interesant ... sper sa fiu prima care o citeste”
“nu cred ca
va exista si o a 2-a persoana “ i-am spus eu razand
Dupa acea
discutie , m-am dus direct la mine in camera ... si am inceput sa studiez cu
mare atentie schitele ... erau perfecte ,chiar ma puteam folosii de ele ... si am inceput sa scriu .
Am scris 3
capitole , dar am adormit cu stiloul in mana , peste caiet... dar lucrarile
erau aranjate cu mare atentie pe pat.
In timp ce
eu dormeam Maria intra in camera ... stinge
veioza imi ia caietul de sub fata si imi sopteste
“sa sti ca povestea
ta a fost minunata, presupun ca acum visezi ca scrii”
A 2-a zi
dimineata m-am trezit cu o surpriza ... Maria imi subliniase fiecare gresala
... de orice natura din caiet , ba mai mult , rescrisese tot ceea ce scrisesem
eu , cele 3 capitole .
Capitolul 4 - Colaps
Colaps ...
Insuficeinta circulatorie perfierica , manifestata prin pierderea oricarei
forte . Eram in colaps , dar nu medical,
ci unul al ideilor . Cel de-al 4 –lea capitol a fost scris si rescris de zeci
de ori... iar schitele Mariei nu imi venisera in ajutor . Un moment in care
toate ideile au disparut , orice idee despre orice , totul disparuse , era doar
nimic ... daca putem spune ca nimic este ceva.
Intre timp
ea imi corectase fiecare gresala din Vertigo ...
Zile intregi
m-am plimbat prin oras in cautarea unor noi idei , dar nu aveam sa le gasesc
acolo . Statia de metrou intrase in greva , iar eu nu aveam altceva de facut
decat sa ratacesc ore si ore cu scopul de a gasii acel nimic din care aveam sa
fac ceva
Maria se
purta oarecum bizar , pur si simplu nu eram obisnuit cu faptul ca ea sa fie
interesata de ce fac eu ... nu mai era “fiecare in treaba lui” . Ajunsese chiar
in situatia in care sa gateasca pentru
amandoi , sa nu se inteleaga gresit ... imi placea noul ei ... comportament,
dar era bizar , si parca prea frumos sa fie adevarat .
Colapsul a
aparut ca rezultat al insomniei , nu mai dormisem bine de foarte mult timp ...
stateam noptile uitandu-ma la tv sau pe
pereti , imi ocupam timpul cu orice altceva inafara de somn , somnul ma parasise , dar cine avea nevoie
de el ? , oricum statia era in greva , daca nu aveam de lucru , nu aveam nevoie
nici de odihna ... dar povestea ? , povestea nu avea nevoie de odihna ci de
idei.
Totul pana
intr-o zi cand m-am gandit la ceva . In
mod normal ideile imi veneau atunci cand eram la lucru , in metrou ... asa ca
m-am gandit sa ma intorc in statie , dar nu in metrou ... ci de-a lungul
traseului , de-a lungul sinelor ... prin pasajele lipsite de lumina , dar asta
nu era o problema deoarece aveam o lanterna cu baterii .
Am mers de-a lungul pasajului mult timp , iar
la un momentdat am stins lanterna . Cu fiecare pas pe care il faceam , ma
simteam din ce in ce mai obosit ... pana in momentul cand am adormit intre
sine.
Somnul se
intorsese acasa , aducand cu el imagini grotesti ale unei lumi decimate de
boala , ura si incorectitudine , o lume in care doar cei corupti rezistau ...
Dar nu era singura imagine socanta.Am visat o femeie fara chip , care dadea
nastere unor copii , dar acestia se nasteau in continuu , copii fara chip care
erau identici ... probabil clone .
Cand m-am
trezit eram transpirat , desii temperatura din interiorul pasajului nu depasa 5
Grade Celsius si tremuram , tremuram necontrolat ,insa nu imi faceam griji
pentru sanatatea mea ... desii nu eram imbracat prea gros. Aveam in sfarsit
acel nimic ... care avea sa ajunga ceva mare , si care avea sa puna bazele unui
nou univers
Cand am
ajuns acasa nu am mai avut timp de altceva ... m-am dus direct la biroul meu ,
acolo unde cu cateva zile in urma imi
cumparasem o masina de scris si am inceput sa scriu ... si sa scriu . Inainte
sa imi dau seama nu mai iesisem din camera de 2 zile ... doua zile in care nu
am mancat , nu am dormit ... doar am scris fara oprire. Asa se face ca
scrisesem deja aproape 200 de pagini ... iar povestea scurta se transformase
intr-un adevarat roman. In aceste 2 zile
Maria lucra la cateva Schite pentru mine , printre care o catedrala , macheta
unui cartier cu strazi inguste si case lipite intre ele , si un laborator
subteran ... totul mergea perfect.
Ma oprisem
doar pentru ca ma rugase ea sa ma opresc... si pentru ca ma simteam din ce in
ce mai ametit pana aproape sa imi pierd cunostinta.
In timp ce
eu mancam ... faceam baie si dormeam , toate in acelasi timp ... Maria verifica
coerenta textului ... si ortografia
Iar procesul
aproape ca s-a repetat ... Eu scriam , Maria ma ajuta cu arhitectura locatiilor
si corecta ... asta cand era in afara programului de lucru ...
Am terminat
romanul in 50 de zile ... il aveam ... era material , puteam tine paginile in
maini , iar sub presiunea foilor acestea imi tremurau . Am luat teancul de foi
iar intr-o noapte i le-am pus Mariei pe biroul.
Eram
incredibil de fericit si implinit , termiansem a 2-a mea poveste ... si primul
meu roman , dar fara ajutorul Mariei acesta nu ar fi trecut de primele 3 pagini
, asa ca totul i se datora ei.
Cand am
terminat m-am dus sa fac baie ... si m-am trezit a 2-a zi in cada ...
adormisem.
In aceste 20
de zile, Joshua nu venise deloc in vizita , defapt cu statia de metrou inchisa
nici nu mai auzisem ceva din partea lui.
Dupa ce eu
si Maria am terminat tot ... Adica Tot ... asta insemnanad inca 10 zile , am
trimis cartea la cateva edituri ... dar toate au respins-o .Ajunsesem la concluzia ca nici o editura nu trecuse
de prima pagina... sau cateva paragrafe , dar am cautat in continuare o editura
unde sa o publicam.
Am fost
sunat abea dupa o luna de cineva care era interesat de poveste , si imi oferise
10% din profitul vanzarii catilor daca acestea se vindeau sub 500 de exemplare
, iar 25% daca acestea treceau de 1500 de exemplare . Profit pe care doream sa
il impart cu ajutorul meu ... sau ajutoarea.
Am fost de acord dar imi fusese impusa o conditie , aceea ca ultimele 10
pagini sa fie scoase din carte ... pagini care marcau sfarsitul povestii , omul de la telefon a spus ca daca vanzarile
depaseau 1000 de exemplare era dispus sa semneze un contract pentru o
continuare ... sau de ce nu o serie? .L-a
sfarsitul conversatiei m-a rugat sa vin sa semnez contractul actual , pentru
drepturile de autor si alte cele. Romanul
“Copiii orasului pierdut “ avea sa fie citit si de alti oameni inafara de mine
si de Maria . Iar la auzul acestei vesti fata s-a ridicat de pe canapea si m-a
sarutat ... da ... nu ma asteptasem la asta ... dar nu aveam nimic impotriva .
In mod ciuat in perioada imediat urmatoare Maria incerca iar sa evite
intalnirea noastra in aceeasi camera . Puteam intelege faptul ca am scris o
poveste inspirata dintr-un vis pe care l-am avut dupa un potential lesin in
pasajul metroului ... dar asta ... era greu de inteles.
Capitolul 5: Sistole – Diastole
30 Aprilie
1984
Am fost
sunat in acea dimineata de acelasi om care imi facuse oferta cu cateva luni in
urma , sa ma anunte ca “Copiii orasului pierdut “ depasise 3000 de volume
vandute , iar acum cei de la redactie vroiau sa traduca cartea si in alte limbi
... totul era un succes .Nu numai ca povestea mea fusese tiparita , dar era si
placuta de oameni . Eu si cu Maria eram
deja impreuna , nu aveam vise ... nu aveam visuri , pentru ca traiam intr-un
vis , totul era perfect ... perfect.
La auzul
acestei vesti mi-am dat demisia ... dar cand urcam scarile , am zarit un chip
foarte cunoscut . Era un baiat ... mergea cu capul aplecat si parea ca se uita in gol . Era Joshua , ceva
mai inalt decat atunci cand il invitasem de sarbatori la mine acasa , urca
scarile cu pasi repezi ... asa ca am inceput si eu sa imi grabesc pasul . Cand
l-am ajuns din urma , i-am pus mana peste umar dar nu am tras spre mine ...
l-am atins usor , de parca acesta era un mod de a comunica cu el , dar baiatul
nu s-a intors , doar statea si se uita in pamant de parca era ceva acolo , dar
nu era decat trotuar ... piatra rece . Cand m-am pus in fata lui ... i-am vazut
fata vanata si o zgarietura prospata pe frute , tineam in mana 2 carti , cartile
mele , una i-o dadusem sefului , iar de la metrou aveam de gand sa il vizitez
pe baiat si sa ii dau cartea ... dar m-a gasit baiatul pe mine ... oarecum
. L-am intrebat cu lacrimi in ochi ce a
patit, dar stiam deja raspunsul , raspuns pe care baiatul nu a ezistat sa mi-l
dea ... i-am dat una dintre carti , spunandu-i ca datorita lui aceasta a prins
viata .
Simteam cum
in fiecare secunda ura imi crestea , ura pentru acel indivit , ura pentru
sistem , ura pentru orice , eu traiam un vis ... dar se pare ca altcineva un
cosmar , si aveam de gand sa il invat pe acel individ arta cosmarelor ...
intr-un mod brutal.
Am ajuns
acasa extrem de furios , iar Maria a simtit imediat ca ceva nu era in regula cu
mine.
“Te-ai certat cu seful tau?”
“Nu , nu ... ba chiar m-a felicitat ... am
cumparat de la librarie trei carti , si i-am dat si lui una”
“Oh...
foarte bine , atunci ce s-a intamplat ?”
“Un exemplar
era pentru baiat , dar nu a trebuit sa il caut acasa la el , pentru ca l-am
intalnit atucni cand iesam din statie ... era vanat ... probabil batut”
La auzul acestei vesti zambetul Mariei se sterse intr-o clipa
“Doamne
... nu ar fi mai bine sa il luam la noi?
... nu il putem lasa sa traiasca asa ,
este un baiat istet , si mi se rupe inima cand aud asa ceva, te rog du-te
si vorbeste cu el... hai te rog...”
“Pai asta
cred ca o sa fac , apropo ... asta este
exemplarul tau”
“Arata bine
... adica ... are coperta si toate cele ... nu doar foi , Doamne ... nici nu
mai sunt in stare sa vorbesc ... vreau sa zic ca la inceput era doar un teanc
de foi...”
Dar nu a
terminat ce avea de spus ... am sarutat-o si am plecat
“Tine-ti
ideea plec dupa baiat “
Dar inainte
sa ies pe usa am auzit-o zicand
“Si eu am
avut o zi buna ... multumesc de intrebare “ .
Trebuie sa recunosc ca stia cand sa fie sarcastica... si facea asta destul de
bine.
Cand am
intrat in blocul baiatului , l-am gasit pe acesta pe a III –a treapta de la
scara , citea din carte .
“Ce faci
tinere ?” ... i-am zambit eu
“Citesc ...
imi place”
“Ma bucur ca
iti place , ti-am zis fara ajutorul tau nu ar
fi fost scrisa “
“nu cred ca
asta este adevarat”
“crezi ce
vrei ... nimeni nu are dreptul sa iti conteste credinta”
“bine...”
“Asta nu este
un mediu in care sa citesti o carte ca asta , mie imi place sa fiu inteles...
vreau ca tu sa citesti aceasta carte , intr-un mediu in care o poti intelege pe
deplin.”
“ Nu inteleg
“
“ Vreau sa
te muti cu mine si cu Maria ... definitiv “
“ Baiatul
inchise cartea cu zgomot ... si ma lua in brate “
“ Usor , e o
carte fragila ... nu o inchide asa tare si brusc ... Glumesc ... eram sarcastic”
“ Mai ai de
invatat de la Maria cum sa faci asta “
“ Da ... pai
avem tot timpul din lume ... tot timpul “
Capitolul 6 : Risperidona
“Copile ...
treci imdeiat incoa’ “, se auzii vocea de dupa usa ... era tatal lui
Joshua , “esti un nimic m-ai auzit ? ...
esti un paria , societatea nu are nevoie de cei ca tine . Nu esti bun de nimic
, sti doar sa consumi “
Fierbeam ...
aveam o limita care fusese intrecuta ...
ma consideram pana in acel moment o persoana calma , extrem de calma ,
dar nu aveam sa dau dovada de calmitate.
“Joshua ...
tu sti unde locuiesc, nu ? il intreb eu
pe baiat”
“ Sigur... “
“ Vreau sa
discut cu tatal tau mai intai... vreau sa lamurim problema plecarii tale , si
nu vreau sa asisti la discutie , poti sa o iei inainte? ... te ajung din urma ”
“ bine... “
Am intrat in
camera si am inceptut sa il lovesc pe barbatul masiv in fata iar si iar si iar , nu stiu daca
fusesem si eu lovit , nu simteam durere , deci probabil ca nu . Vedeam rosu in
fata ochilor , iar in scurt timp printre urlete , mi-am dus palmele la nivelul
ochilor ... erau patate cu cerneala . Barmatul masiv se transformase intr-o
mlastina de ceneala in care ma afundam . Am auzit sinele unui tren si m-am cufundat
in acea mlastina pana am cazut prin ea .
Eram in
cadere libera , nu ma zbateam , nu urlam , eram uimit de ceea ce vedeam in
timpul caderii mele ... Statuile unor
ingeri care zburau intr-o lumina orbitoare , statui care se prefaceau in praf ,
doar ca mai apoi sa ia din nou forme de ingeri . Un tantar urias care se hranea cu un lichid
suspendat in aer ... apoi acesta se transforma intr-un roi de tantari foarte
mici ... care se hraneau din acelasi lichid ca mai apoi sa devina si ei mari si
sa se divida.
Undeva jos
vedeam curtea . Ciresiul , Leaganul , florile ... iar in cateva secunde am
izbit cu putere acoperisul casei si am rupt biroul in 2 ... foile de pe acesta
au zburat in aer ... apoi m-au
inconjurat pana ce lumina a disparut cu totul , lasand loc unui intruneric de
nepatruns .
Din intuneric se auzea zgomotul unor roti metalice
pe sine , iar singura lumina din indepartare ma facu sa imi dau seama ce venea
spre mine . Era un metrou care ma izbii cu putere ... dar am trecut prin el ...
si el prin mine ... era un metrou gol , banchetele treceau pe langa mine ...
iar la un momentdat am distins o silueta , pe care o stiam ... era scunda si
tinea in spate un rucsac din care iesau cateva suluri de harie... acea silueta
tinea bratele deschise , de parca ar fi vrut sa ma imbratiseze , dar s-a izbit
cu putere de mine.
M-am trezit
cu o durere foarte puternica de cap ... Adormisem cu capul pe birou . Dar
tuburile cu pastile de pe birou si de pe jos imi dovedeau ca nu era somn ...
era delir . Risperidona ... un antipsihotic foarte puternic cu care se trata
scizofrenicii. Am povestit toate acestea in timp ce eram in cadere , mi-am povestit mie
ca sa nu uit , nu credeam ca voi mai
ajunge jos.
Memoria
incepea sa imi revina ... dar nu vroiam sa fie acolo , nu acceptam realitatea
ci o respingeam... Curand mi-am amintit tot , si totul avea sens.
Maria
alesese sa ne mutam in aceasta casa dupa ce ne casatorisem ... ea era Arhitecta
, una foarte apreciata de oameni , iar eu eram doctor ... nu duceam grija
banilor deoarece amandoi castigam bine , si eram respectati de ceilalti , aveam
tot ce vroiam.
Imi amintesc
ca ii placea sa stea in gradina , sa ingrijasca florile ... Imi amintesc si
acum cat de fericit eram cand mi-a spus ca era insarcinata ... amandoi eram
incredibil de fericiti . Ne-am gandit sa il numim Joshua daca era baiat , sau
sa o numim Olivia daca era fata ...
Maria a cumparat un leagan pe care l-a montat langa cires
Ne
cunoscusem cu multi ani in urma in Metrou ... acolo a inceput tot
Imi aduc
aminte , acea seara infernala , satanica
, cand Mariei i s-a facut rau ... eu lucram peste program , aveam o urgenta ...
si am fost sunat de ea sa vin repede acasa pentru ca avea dureri infernale .
Mi-am trimis
un coleg dupa ea ... ca sa am grija de ea la spital ... eram ingrijorat sa nu
pateasca ceva.
I s-a facut
foarte rau , iar in acea noaptea nici eu ... si nici un alt coleg nu am putut
salva copilul ... Pe Joshua ... era baiat .
Din cauza
acelei complicatii ea nu mai putea avea copii , iar cu timpul ne-am racit .
Saptamanile treceau iar noi ne indepartam din ce in ce mai mult ...
habar nu aveam ca era intr-o depresie severa ... am aflat asta dintr-un
bilet , pe care mi l-a lasat intr-o dimineata in bucatarie , si in care spunea
ca se duce in locul unde ne-am cunoscut , ca sa inceapa totul de la capat ...
spunea ca realitatea este cruda si ca isi va creea una noua , dar pentru asta
trebuia sa scape de aceasta .
Am fugit cat am putut de repede spre statia de
metrou , dar aceea fusese ultima zi in care am vazut-o ... strivita sub
greutatea metroului ... acea imagine m-a urmarit in fiecare zi ... iar curand
incepusem sa o aud in casa ... cum radea ... II simteam mereu imbratisarile si
sarutarile si incepusem chiar sa vorbesc cu ea.
In
perioadele mele de luciditate ... faceam rost de Risperidona de la farmacia spitalului , si am
tinut-o asa ceva timp ... pana cand m-am gandit la ce a zis ea ... si am
incercat sa o urmez , sa ne cunoastem iar , sa incepem de la inceput. O
realitate noua ... in care scanteaia dragostei dintre noi ... incepea sa arda
nu sa se stinga. Dar m-am trezit ... in aceasta lume , rece , singur ... nebun.
In timp ce
imi aminteam toate astea coboram scarile de la statie ... Statie ce fusese
inchisa de 10 ani ... ziarul pe care l-am gasit in drum imi zicea ca sunt in
data de 30 Aprilie 1994 ... 10 ani trecuse de cand ne-am cunoscut ... si cine
stie cati ani am trait in acea halucinatie?
Acum merg
de-a lungul tunelului , asteptand-o pe ea .
Sunt nebun
pentru ca o vad ... sunt nebun pentru ca ii simt mainile in jurul meu , sunt
nebun pentru ca simt ca o sarut , sunt nebun pentru ca aud Metroul venind.

